Triada MTB Paltinis 2019

Triada MTB Paltinis 2019, organizata de Scott Faresin Mountain Bike Racing Team (sub egida Federației Române de Ciclism)

A 2-etapă a Triadei MTB 2019 s-a desfășurat în weekendul 27-28 iulie 2019 la Păltiniș/Sibiu reunind aproape 300 de pasionați ai ciclismului montan. Evenimentul este unul deja consacrat în calendarul intern și face pași importanți spre recunoașterea internațională.

Munții i-au întâmpinat pe concurenți cu o vreme excelentă de la start până la finish. Traseul din acest an a fost în mare parte similar cu cel din 2018 ajungând până sub vârful Cindrel la peste 2.000m altitudine. Urcări interminabile care au însumat peste 3.000 de metrii, coborâri lungi și foarte tehnice, bolovani, rădăcini, râuri, toate aceste ingrediente au făcut parte din meniul servit de concurenți. La final, deși foarte obosiți, toți au catalogat traseul drept cel mai greu dar și cel mai frumos din România.